Mara nu tremura.
Nici măcar nu se bâlbâia.
Stătea dreaptă, liniștită. O liniște care, pentru vârsta ei, părea aproape neverosimilă. Era calmă. Mult prea calmă pentru o fată atât de tânără.
— Spuneți că mama mea e „doar” femeie de serviciu, a rostit ea, clar și fără ezitare. Dar fiecare noapte în care ea muncește înseamnă că eu pot să merg la școală. Înseamnă că avem lumină, mâncare… și o viață.
Nimeni nu mai respira.
Mara a așezat o foaie pe masă, cu grijă, chiar în fața Elenei.
O resto si pe aver rig
