Seara, acasă, soacra s-a așezat la masa mică din bucătărie. În fața ei, fotografia norei părea să zâmbească. Și, pentru prima dată după multe zile, femeia a simțit o liniște adâncă în suflet.
„Ai fost o binecuvântare pentru noi”, a spus încet, cu voce tremurată. „Și vei rămâne mereu parte din familia asta.”
Din camera copilului s-a auzit atunci un plânset scurt — primul plânset clar, ca un ecou al vieții care merge mai departe.
Soacra s-a ridicat, și cu lacrimile curgând pe obraji, a șoptit:
„Ești aici, draga mea… n-ai plecat de tot.”
Și în acea noapte, curtea s-a umplut de liniște și de pace. Deasupra casei, stelele străluceau mai puternic ca oricând.
O resto si pe aver rig
