„Mama… n-am apucat s-o țin de mână când s-a dus… Mi-a spus doar: ai grijă de mama mea, ca și cum ar fi a ta.”
Toți cei din jur au izbucnit în plâns. Soacra și-a dus mâinile la piept și a început să tremure, privind spre chipul blând al fetei din sicriu.
„Și eu am fost crudă uneori…”, a șoptit printre lacrimi. „I-am cerut prea mult, iar ea n-a zis niciodată un cuvânt rău. Doar zâmbea.”
Ploaia se întărise afară, picurii loveau acoperișul ca niște bătăi de toacă. Aerul era greu, încărcat de durere.
O resto si pe aver rig
