„Frate, mă însor. Fără scuze. Tu și Eva veniți.”
Am zâmbit pentru prima dată după mult timp. Un zâmbet care nu m-a durut și care a stat acolo mai mult de o clipă.
Andrei fusese lângă mine în cele mai grele momente. Când Laura plecase. Când eram sigur că nu mai am cum să continui. Când învățam noaptea, cu Eva adormită pe piept, încercând să țin totul legat.
Merita să fiu acolo. Să-i fiu aproape măcar pentru o zi în care el începea ceva nou.
Nunta era într-un hotel elegant, lângă Sinaia. Discret, frumos, exact genul de loc în care te simți primit fără să fii privit.
Eva, care avea deja nouă ani, purta o rochiță bleu și vorbea fără pauză în mașină, curioasă despre tot, bucuroasă doar pentru că mergeam undeva împreună.
— Crezi că mireasa e frumoasă?
— Sigur că e.
— Mai frumoasă decât mami?
Întrebarea m-a lovit drept în inimă. Am înghițit aer și am zâmbit, cu blândețea pe care o înveți doar când n-ai de ales.
— Nimeni nu e mai frumos decât mama ta.
Răspunsul a liniștit-o. Eva a rămas privind pe geam, urmărind copacii care alergau înapoi.
Când am ajuns, ceremonia era pe cale să înceapă. Invitații își găseau locurile, șoaptele se stingeau una câte una.
Andrei părea emoționat. Dar fericit. Tocmai felul acela de fericire liniștită care te face să-ți ții umerii drepți.
M-am bucurat pentru el. Sincer, fără invidii, fără umbre.
Mireasa încă nu apăruse. Muzica a început încet, ca un semn prin care toți au înțeles că momentul vine.
Toți invitații s-au ridicat. Un foșnet de țesături, un murmur tăiat de așteptare.
Și atunci am văzut-o intrând. Voal lung. Rochie albă. Mers lent, atent, ca și cum fiecare pas ar fi avut greutatea lui.
Pentru o secundă am simțit ceva ciudat. Foarte ciudat. Un fior pe spate, o recunoaștere care nu-și găsea logica.
De parcă o cunoșteam. Dar era imposibil. Absolut imposibil.
Eva mi-a strâns mâna. — Tati… A fost suficient ca să-mi dau seama că și ea simțea ceva neliniștitor în aer.
Nu puteam să respir. Respirația mi se agățase undeva sus, refuzând să coboare.
Mireasa s-a apropiat încet de altar. Andrei zâmbea, deschis, cald, liniștit de prezența ei lângă el.
O resto si pe aver rig
