S-a oprit, ținându-și respirația.
A dat pământul la o parte cu degetele, răzuind cu unghia brazde subțiri. Sub piatră, a zărit o cutie metalică veche, mâncată de rugină. Inima i-a început să bată ca un ciocan.
A tras cutia spre ea, cu un efort scurt, hotărât.
Capacul a cedat greu, scârțâind adânc, ca o ușă uitată. Înăuntru… nu erau bani, cum s-ar fi putut gândi o clipă. Doar hârtii. Plicuri îngălbenite de timp. Și un caiet, cu colțurile roase.
A luat primul plic. Pe el, cu litere tremurate, cineva scrisese: „Pentru cine găsește adevărul”.
Un fior i-a urcat pe șira spinării. Pielea i s-a zburlit.
A desfăcut plicul cu grijă. Înăuntru era o declarație: nume, date, semnături. Privirea i s-a încleștat pe un nume cunoscut, care a lovit-o ca un trăsnet.
Era numele fostului ei șef.
A început să citească mai repede, lăsând paginile să-i alunece printre degete. Documentele vorbeau despre o rețea de înșelăciuni, despre acte false, despre bani ascunși… și despre cine fusese împinsă în față ca țap ispășitor.
Ei.
O resto si pe aver rig
