Apoi începu.
Un contract important pentru atelierul lui fu anulat fără explicații.
Un furnizor vechi încetă brusc colaborarea.
Doi clienți care promiseseră lucrări mari dispărură peste noapte.
Nu era nevoie de dovezi.
Elias știa cine era în spatele tuturor.
Într-o după-amiază, când îl lua pe Matei de la școală, observă o mașină cunoscută.
SUV-ul negru.
Parcat la câteva zeci de metri.
Furia îi urcă instantaneu în piept.
Dar înainte să reacționeze, geamul din spate coborî.
Iar dinăuntru îl privea Regina.
Una dintre triplete.
Fetița îi făcu discret cu mâna.
Apoi mașina plecă.
În seara aceea primi un telefon de la un număr necunoscut.
— Elias?
Era o voce de copil.
— Regina?
— Nu. Lucia.
Elias se ridică brusc de pe scaun.
— Cum ai făcut rost de numărul meu?
— L-am găsit în telefonul bonei.
— Nu ar trebui să mă suni.
— Știm.
— Atunci de ce o faci?
La capătul celălalt se auzi o respirație adâncă.
— Pentru că mama plânge noaptea.
Elias rămase fără cuvinte.
— Ce?
— O auzim. Crede că dormim.
Tăcere.
— Ea spune că face ce trebuie. Dar nu pare fericită.
Convorbirea se întrerupse câteva secunde mai târziu.
În noaptea aceea, Elias nu reuși să adoarmă.
Pentru prima dată se întrebă dacă totul era atât de simplu pe cât părea.
O săptămână mai târziu primi un nou telefon.
De data aceasta era Camelia.
— Trebuie să vorbim.
Vocea ei era diferită.
Obosită.
Fără armură.
S-au întâlnit într-o cafenea discretă de lângă Herăstrău.
Camelia părea cu zece ani mai bătrână.
— De ce acum? întrebă Elias.
Ea privi mult timp ceașca din fața ei.
O resto si pe aver rig
