Oamenii au început să se dea la o parte, dar de data asta nu de frică. De speranță.
Cei trei au încercat să protesteze, să se agite, dar era prea târziu. Au fost încătușați acolo, lângă groapă.
Chiar lângă sicriul lui Dinu.
Maria Ionescu privea scena fără să clipească. Ca și cum nu-i venea să creadă.
Polițistul s-a apropiat de ea. A scos banii din buzunarul lui Boxerul și i-a pus înapoi în geantă.
— Sunt ai dumneavoastră, doamnă.
Femeia a început să plângă din nou. Dar de data asta altfel.
— Dumnezeu v-a trimis… a șoptit ea.
Bărbatul a dat din cap ușor.
— Nu. Doar am ajuns la timp.
Mulțimea, care mai devreme stătea cu capul plecat, acum privea drept. Unii au început să murmure. Alții să dea din cap aprobator.
Rușinea se transformase în curaj.
Un vecin mai în vârstă a făcut un pas înainte.
— Am văzut tot, dom’ polițist. Dacă trebuie, dau declarație.
O resto si pe aver rig
