În urma mea, ușa s-a trântit puternic.
Dar nu m-am întors.
Tocurile îmi răsunau pe aleea udă, iar fiecare pas părea să rupă câte un lanț invizibil pe care îl purtasem ani întregi.
Telefonul vibra continuu în geantă.
Andrei.
Mariana.
Numere necunoscute.
Nu răspundeam.
Pentru prima dată după foarte mult timp, nu mai voiam explicații.
Nu mai voiam scuze.
Nu mai voiam oameni care mă respectau doar când credeau că am putere.
Puterea fusese mereu acolo.
Doar că ei nu o văzuseră.
Sau poate… nu vruseseră.
Am urcat în mașină și am închis ușa încet.
Mâinile mi s-au așezat instinctiv pe burtă.
O resto si pe aver rig
