Omul a plecat capul fără să spună nimic.
Andrei m-a luat apoi de braț și m-a dus în sala de judecată.
M-a așezat chiar în primul rând.
— Astăzi vreau să mă vezi și tu la lucru.
Nu am înțeles toate cuvintele rostite în proces.
Dar l-am privit pe băiatul pe care îl crescusem cu mâinile mele.
Stătea drept.
Calm.
Iar oamenii îl ascultau cu respect.
Și, pentru prima dată după mulți ani, am simțit că toate nopțile în care numărasem ultimii bani, toate zilele în care muncisem în grădină și toate sacrificiile făcute pentru el primiseră un răspuns.
La plecare, același aprod mi-a deschis larg ușa.
— Drum bun, doamnă.
Am zâmbit.
Purtam aceeași basma.
Aceeași fustă.
O resto si pe aver rig
