Nu voi încerca să interpretez motivele acelei intrări — nu pentru că ele nu contează, ci pentru că ceea ce ține de un moment atât de surprinzător e mai relevant: în acel minut, zâmbetele false și bârfele au pierit. Atenția tuturor s-a mutat dinspre ce te face diferit către ceea ce se petrecea în fața lor. Eu, ținându-l de mână pe Alejandro, am realizat că atenția nu mai era pe mine ca țintă a ridicolului, ci pe o realitate comună pe care nimeni nu o mai putea ignora.
Mulți au plecat acasă șocați, alții au rămas în sălile de așteptare, iar pentru câteva ore am simțit că lumea mea s-a schimbat, fie și doar prin tăcerea care a urmat acelui moment.
Nu toate nopțile se încheie cu explicații. Unele rămân doar cu senzația că ceva a rămas spus — chiar dacă încă nedeslușit — și cu amintirea unei mâini care nu te-a lăsat să cazi.
O resto si pe aver rig
