— Părinte…, a spus Andrei.
Matei a făcut un pas înainte și l-a îmbrățișat.
Bătrânul a plâns. Pentru prima dată în douăzeci de ani.
Statul i-a oferit despăgubiri: o sumă mare, peste 500.000 PLN. Gheorghe a zâmbit trist.
— Nu am vrut banii, a spus el. Voiam doar să știu că nu am trăit degeaba.
Astăzi, toți trei locuiesc într-o casă mică de la marginea orașului. Nu e mult. Dar e cald. Și e liniște.
Și, în fiecare seară, Gheorghe repetă același lucru, ca o rugăciune:
— Dacă mai există dreptate pe lumea asta, este pentru că copilul nu a uitat cine a fost tatăl său.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
