— Oprește asta.
Preotul Petrescu nu s-a mișcat.
Era un bărbat mic, cu sprâncene stufoase și mâini noduroase. Îl știam din copilărie. El îi făcuse tata slujba de înmormântare. În dimineața aceea, când venisem la biserică înaintea tuturor, tremurând, cu stickul ascuns în pumn, nu m-a întrebat nimic.
Doar spusese: „Îl conectezi când ești gata.”
Andrei a întins mâna spre cablu.
Preotul i-a prins încheietura.
— Nu aici.
Două cuvinte. Atât.
A doua lecție
Pe ecran, filmarea s-a schimbat.
Biroul Elenei din vila Marinescu, din Primăverii. Rafturi cu dosare legate în piele, tabloul bunicului în uniformă, un bar de cristal folosit doar ca decor. Fusesem de zeci de ori acolo, cu ceai în față, ascultând-o cum îmi spunea „fetițo” ca și cum aș fi avut cinci ani și aș fi murdărit covorul.
În înregistrare, Elena discuta cu Ghiță.
Nu mai rămânea loc pentru a pretinde că totul ar fi fost o glumă.
O resto si pe aver rig
