Mi-am ridicat privirea spre sicriu.
Și, pentru prima dată de la accident, nu mai era doar durere.
Am simțit cum, până și dincolo de moarte, Alexandru mă ocrotea.
Afară, o ploaie măruntă începuse să cadă.
Polițiștii le conduceau pe doamna Victoria și pe Bianca spre ieșire, sub privirile reci ale tuturor.
Eu am rămas lângă sicriul soțului meu, cu o mână pe burtă și cealaltă strângând verigheta.
Nu mai eram fata săracă din Rahova, cea umilită la mesele lor somptuoase.
Eram soția lui Alexandru Dumitrescu.
Și mama copilului pe care el l-a iubit mai mult decât orice pe lume.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
