Am vegheat o noapte întreagă cu un plic în palmă, temătoare să-l deschid. Cafeaua de dimineață a fost doar un pretext; amarul adevărat era în piept. În curte, pe banca din lemn reparată de Mihai, m-am agățat de amintiri și de liniștea care mirosea a frunze ude.
„nicio mamă nu merită să stea pe scânduri rupte”
M-am întors în casă când răsăritul abia se ghicea în perdele. Camera lui Darius era încă în penumbră, draperiile trase. Atunci am tăiat plicul cu vârful unui cuțit de bucătărie, cu răsuflarea prinsă între dinți.
O resto si pe aver rig
