Tânărul polițist a înghițit în sec.
— Domnule… eu…
— Acum cinci minute râdeai când mă numeai „nimeni”.
Bărbatul în cămașă albă s-a întors către agenți.
— Legitimațiile și armele pe capotă. Acum.
— Dar cine sunteți voi?!
Celălalt a scos o insignă, la fel de calm.
Direcția Generală Anticorupție.
Fața polițistului s-a golit brusc de culoare.
Colegul lui a făcut instinctiv un pas înapoi.
Atunci bătrânul a scos un oftat lung, aproape abia auzit.
— În ultimele trei luni, pe sectorul vostru s-au depus șapte plângeri. Șoferi umiliți. Amenzi inventate. Bani luați fără proces-verbal.
Tânărul agent a început să turuie, precipitat:
— Nu e adevărat! Oamenii mint!
— Și eu mint? a întrebat bătrânul.
S-a lăsat o liniște grea, apăsătoare.
Abia atunci polițistul, năuc, a observat ceva important.
Mașina bătrânului nu era chiar una oarecare.
Sub parbriz, aproape invizibil pentru un ochi neatent, se vedea un ecuson vechi al Ministerului de Interne.
Pe bord, o fotografie îngălbenită cu un grup de ofițeri stătea la vedere.
O resto si pe aver rig
