Recepția mirosea a parfum ieftin amestecat cu detergent proaspăt. Pașii lui răsunau pe marmură, fiecare lovindu-l direct în piept.
„Sunt la etajul trei”, a șoptit Ana, apropiindu-se de el. „Camera 307.”
Gheorghe a dat din cap. Nu avea nevoie de nimic mai mult.
Liftul se mișca încet, ca și cum ar fi fost prea încet pentru ritmul gândurilor sale. Își amintea fiecare seară când bea liniștit din paharul pe care i-l oferea ea. În fiecare dimineață se trezea mai slăbit, mai nesigur.
Ușile liftului s-au deschis cu un bip scurt.
În hol era tăcut. Prea tăcut.
S-au apropiat încet de ușă. Ana s-a oprit.
„De aici…”, a spus ea aproape în tăcere.
Gheorghe a întins mâna și a atins clanța. A ezitat o clipă. Nu de frică. De durere.
O resto si pe aver rig
