Un murmur a străbătut mulțimea. Un bătrân a rostit încet:
„Sufletul ei nu e împăcat.”
Un preot în vârstă a intervenit calm:
„Deschideți sicriul. Mai are ceva de spus.”
Descoperirea care a înghețat pe toată lumea
Capacul a fost ridicat cu teamă. Pe chipul tinerei se vedeau urme proaspete de lacrimi. Genele îi erau încă umede, ca și cum plânsese cu puțin timp înainte.
Soacra s-a prăbușit în genunchi lângă sicriu, i-a apucat mâna rece și a șoptit printre suspine:
„Fata mea… dacă ai ceva pe suflet, spune-mi… te rog…”
În acel moment, tăcerea a fost ruptă de un plâns înăbușit. Soțul ei, tânărul văduv, era în genunchi, cu fața ascunsă în palme.
„Mama…”, a spus el cu glas frânt, „nu mi-a cerut nimic pentru ea. Doar atât: să ai grijă de mama mea, ca de mama ta.”
Rugăciunea care a adus liniștea
Cuvintele lui au topit ultimele rețineri. Soacra a recunoscut printre lacrimi că, uneori, îi ceruse prea mult, iar ea nu se plânsese niciodată. Preotul a cerut tuturor să se roage din inimă.
Curtea s-a umplut de șoapte și suspine. O adiere blândă a trecut peste oameni, iar flăcările lumânărilor au tremurat fără să se stingă. O rază de lumină a străpuns norii și a căzut direct peste sicriu.
O resto si pe aver rig
