— „Mama mi-a spus că tata a murit într-un accident când eram mică.”
— „Nu. Te-am căutat toată viața.”
— „Minți!”
Ochii îi erau umezi, dar păstrau acea lumină tăioasă a furiei. Între lacrimă și foc, tremurul îi trăda bătălia.
Am încercat să mă apropii puțin, cât îmi permiteau gratiile și cătușele, ca și cum apropierea ar fi putut muta ceva în ordinea lumii.
— „Ai cicatricea aceea de când ai căzut de pe tricicleta roșie, în fața blocului. Aveai trei ani fără două luni.”
A înghețat. Pe chipul ei s-a așezat o tăcere densă, grea, care nu putea fi umplută cu nimic.
— „Mama ta îți spunea Măriuca atunci când ți se făcea somn.”
Tăcere.
— „Și adormeai numai dacă îți cântam ‘Somnoroase păsărele’.”
Buzele au început să-i tremure, ca și cum un cuvânt neterminat ar fi vrut să iasă și nu găsea drumul.
— „De unde…?”
Simțeam deja lacrimile împingându-se spre lumină, orbitoare și eliberatoare în același timp.
O resto si pe aver rig
