Privirea ei mă măsura, tăcută, atentă, ca și cum ar fi încercat să desfacă fiecare gest al meu în bucăți mici, ușor de citit.
Avea acea expresie rece, disciplinată, pe care o poartă polițiștii când încearcă să ghicească adevărul din spatele feței celui din fața lor. Și totuși, în adâncul ochilor se zărea o neliniște abia stăpânită. Nesiguranță.
— „Întoarceți-vă cu mâinile la spate.”
Am făcut exact cum mi-a cerut, fără să clipesc, cu inima bătând într-un ritm dureros, ca un ciocan prea grăbit.
Cătușele s-au strâns cu un pocnet scurt, metalic. În clipa aceea, aerul din jur parcă s-a subțiat. Îl trăgeam în piept în doze mici, ca și cum mi-ar fi fost interzis.
Treizeci și unu de ani de căutări.
Mii de drumuri.
O resto si pe aver rig
