Marian a schițat un zâmbet stânjenit, dar pentru întâia oară părea curat și fără artificii, un zâmbet pe bune.
Iulia îl privea altfel acum. Nu cu supărare, nu cu ironie. Parcă îi vedea chipul pentru prima dată fără poze regizate și fără promisiuni umflate cu pompa.
Doar un om.
Cu barba un pic încâlcită și ochii vizibil obosiți.
— Și dacă n-aș vrea blondă? — a rostit el încet, cu privirea coborâtă spre marginea mesei.
Lenuța s-a oprit chiar atunci din turnat vișinată în pahare.
— Atunci ce-ai vrea?
Marian a ridicat umerii, ca și cum nu găsea cuvintele.
— Pe cineva adevărat.
Un val de liniște s-a așezat peste toți trei.
Iuliei i s-au aprins obrajii. Pentru prima dată, nu o mai durea că nu e slabă ca în fotografiile cu filtre. Că nu are ochi albaștri. Că pe farfurie zăcea, stingher, un sandviș mușcat pe jumătate.
O resto si pe aver rig
