— Domnul Stan Pavel?
Am dat din cap, încă prins între biletul din torpedou și aerul serios din cameră. El a oftat încet, cu greutatea unor cuvinte pe care nu voia să le spună prea devreme.
— Speram să nu ajungem aici atât de repede.
Mi-a făcut semn să iau loc și, după o clipă, a scos o mapă groasă pe care a deschis-o cu grijă, ca pe un ritual cunoscut.
— Doamna Dumitrescu a modificat testamentul acum două luni.
Mi-au scăpat pleoapele, surprins. Nu m-am putut abține.
— Eu nu vreau nimic de la ea.
Notarul m-a privit lung, cu o blândețe lipsită de fasoane.
— Tocmai de aceea a avut încredere în dumneata.
A deschis dosarul mai larg și a împins spre mine câteva fotografii lucioase.
Imagini din camerele de supraveghere. Fiul cel mare răscolea dormitorul mamei când ea lipsea. Fiica scormonea prin sertare. Altul fotografia acte, atent să nu lase urme.
O resto si pe aver rig
