Mi s-a făcut pielea rece, ca și cum cineva ar fi deschis o fereastră în plină iarnă.
— Ea știa că o fură?
— Știa că încearcă să o declare incapabilă psihic pentru a controla averea, a spus el, răspicat, fără să caute alte cuvinte.
Am rămas fără grai. Notarul și-a scos ochelarii, ștergându-i cu un colț de batistă, apoi m-a privit direct.
— În ultimele luni, singura persoană pe care a simțit că o poate observa fără mască ați fost dumneavoastră.
Mi-a scăpat un râs scurt, amar, mai mult un icnet.
— Și totuși m-a acuzat că sunt hoț.
— Ca să vă scoată din casă înainte să înceapă scandalul adevărat, a zis el, coborând privirea către mapă, ca și cum răspunsul fusese acolo dintotdeauna.
Am clipit, încercând să strâng în aceeași mână toate piesele acestui puzzle. El a împins spre mine un alt document, cu un gest sigur.
— În această dimineață, înainte să veniți la vilă, doamna Dumitrescu a depus oficial o plângere împotriva propriilor copii pentru fraudă și tentativă de abuz financiar.
Scaunul parcă a alunecat pentru o clipă sub mine. M-am prins de marginea mesei.
— Dumnezeule…
O resto si pe aver rig
