„Ce fel de acord?”
A desfăcut mapa și a scos din ea câteva foi. „Claudia a semnat. Ca reprezentant. Pentru gestionare.”
I-am smuls hârtia din mână.
Am citit, rând cu rând, lăsând cuvintele să-și piardă greutatea pe măsură ce le înțelegeam.
Și atunci m-a lovit claritatea.
Nu era niciun drept real acolo. Nicio proprietate transferată. Doar o fițuică improvizată, fără valoare legală, împănată cu termeni pompoși care încercau să pară oficiali.
Mi-a scăpat un hohot scurt, amar.
„Asta?” am ridicat foaia, lăsând-o să foșnească în aer. „Cu asta ai vrut să-i scoți pe ai mei din casă?”
Daniel a înlemnit. Zâmbetul i s-a înecat undeva între dinți și nu a mai găsit drumul înapoi.
„E nulă. Zero. Fără nicio valoare.”
Claudia s-a albit la față. „Nu se poate…”
„Ba tocmai că se poate,” am zis liniștit. „Și mai e ceva.”
Am scos telefonul din buzunar.
„Alo? Bună ziua. Aș dori să trimiteți un echipaj. Da… cineva a încercat să evacueze ilegal niște proprietari din propria locuință.”
Daniel a făcut un pas înapoi, trăgând aer scurt în piept.
„Stai, nu e cazul de—”
„Ba e,” l-am tăiat, fără să clipesc.
O resto si pe aver rig
