— Cum adică… bine?
— Adică exact asta, a spus Elena. Dacă veniți fără să anunțați, dacă mă tratați ca pe o servitoare și dacă nimeni nu mă respectă în casa mea… atunci da, mai bine plecați.
Câteva secunde, nimeni nu a mișcat.
Apoi verișoara și-a strâns geanta.
După ea, unchiul Gigi și-a luat haina.
Rând pe rând, rudele s-au ridicat de la masă, fără să mai aibă multe de spus.
Nu pentru că ar fi înțeles.
Ci pentru că nu știau cum să reacționeze când omul pe care îl călcaseră în picioare, ani la rând, înceta să mai accepte.
Soacra a rămas ultima.
S-a apropiat de Mihai și, destul de tare ca să audă și Elena, a rostit:
— Nevasta ta s-a schimbat mult.
Mihai a privit-o lung pe Elena.
Și atunci s-a întâmplat ceva neașteptat.
— Nu, mamă, a spus încet. Așa a fost mereu. Doar că noi n-am vrut s-o auzim.
Elena a simțit cum îi ard ochii.
Soacra a rămas pentru prima oară fără cuvinte.
Apoi și-a luat poșeta și a plecat fără să salute.
Când s-a închis poarta, curtea a fost înghițită de o liniște ciudată.
Mesele rămăseseră pline.
Farfurii murdare.
Pahare pe jumătate goale.
Elena s-a așezat încet pe un scaun și a început să tremure.
O resto si pe aver rig
