Și, pentru prima dată după mult timp, am început să dorm fără să mă tem de ce va aduce dimineața. Somnul a venit drept, adânc, fără umbre.
Andrei a încercat să mă sune. A insistat.
De zeci de ori. Ecranul telefonului a tot clipit.
N-am răspuns. Tăcerea mea a fost răspunsul suficient.
Doina a trimis mesaje lungi, pline de reproșuri și „sfaturi”, înșirate atent, ca și cum ar fi putut reface povestea din cuvinte.
Le-am șters. Fără urmă.
Într-o dimineață, stăteam pe balcon cu o cafea caldă între palme. Soarele intra blând printre blocuri, mângâindu-mi fața, iar orașul începea să se trezească încet, cu motoare domoale și ferestre deschise.
O resto si pe aver rig
