Fiecare secundă mi-a bătut în tâmpla rănită, prelungă și grea, ca și cum timpul însuși mă ținea captivă.
Nimeni nu mi-a spus nimic. Cuvintele s-au stins în aerul încărcat, rămânând doar o tăcere rece.
Nimeni nu s-a apropiat. Era o margine invizibilă între mine și ei, pe care niciunul n-a avut curajul să o treacă.
Stăteam în picioare, lângă masă, cu palma apăsată pe tâmplă, simțind cum sângele cald îmi curge printre degete și îmi pătează încheietura. Andrei se plimba agitat prin sufragerie, încercând să pară stăpân pe situație, dar mâinile îi trădau tremurul, iar pașii îi erau prea repezi, prea tăioși.
O resto si pe aver rig
