Darina a rămas singură.
Dar pentru prima dată în trei ani…
nu se mai simțea singură.
Se ridică, se apropie de cruce și așeză o floarea-soarelui.
— Vezi, Matveyka… — șopti ea — …am reușit să salvez pe cineva.
Vântul adie ușor printre copaci.
Și, pentru o clipă, Darina ar fi jurat că aude un râs de copil.
Nu dureros.
Nu pierdut.
Ci liber.
Iar în acel moment, povara din sufletul ei — aceea pe care o purtase zi de zi — începu, în sfârșit… să se topească.
O resto si pe aver rig
