— Iar dramatizezi. Ți-am spus doar că trebuie să contribui și tu, a spus calm.
— Și dacă nu pot?
El și-a luat cana de cafea, pregătit să încheie discuția.
— Atunci găsești o soluție. Suntem adulți.
Atât. Fără nicio urmă de vinovăție. Fără ezitare. Cuvinte reci, așezate ca niște pietre.
Mariana a simțit în interior ceva clar și rece. Nu era furie. Era limpezime.
După ce copiii au plecat la școală, a sunat-o pe sora ei, Alina.
— Poți să vii puțin pe la mine?
Tonul a fost suficient. În mai puțin de o oră, Alina intra în bucătărie, cu obrajii înroșiți de graba scărilor.
Mariana i-a pus în față un tabel imprimat.
Alina a rămas fără cuvinte câteva secunde, citind cu atenție coloanele.
— Doamne… omul ăsta chiar și-a făcut planul complet, a șoptit în cele din urmă.
— Cred că are pe altcineva, a spus Mariana, fără tremur în glas.
— „Cred”? a ridicat Alina sprânceana.
Mariana i-a întors laptopul. Pe ecran se vedeau un nume și o adresă.
— În același bloc?! a exclamat Alina.
Mariana a dat din cap afirmativ.
— Nu știu de cât timp.
Alina a închis încet laptopul, ca și cum ar fi tras cortina peste o scenă urâtă.
— Și ce vrei să faci? a întrebat, atentă la fiecare gest al Marianei.
Mariana a privit spre geamul bucătăriei. Afară începuse o ploaie măruntă, ordonată, care spăla aerul.
— Nu vreau să mă mai rog de nimeni să mă lase în propria casă, a răspuns simplu.
În zilele următoare, nu i-a spus nimic lui Radu. Dar a început să facă exact ceea ce făcea înainte să devină, în ochii lui, doar „soția care nu produce bani”.
Și-a actualizat CV-ul, a sunat o fostă colegă de la biroul de contabilitate unde lucrase cândva, a început să caute chirii. A strâns actele copiilor, facturile, documentele apartamentului, le-a așezat în dosare ca pe niște ziduri ordonate ale unei vieți pe care voia s-o protejeze.
Și a observat ceva ciudat: cu cât ea devenea mai liniștită, cu atât Radu părea mai neliniștit.
O resto si pe aver rig
