— Cum adică?
— Adică plec.
Pentru prima dată după multe luni, masca i s-a crăpat.
— Mariana, stai puțin… despre ce vorbești?
Ea a deschis dosarul. Înăuntru erau copii după tabelul lui.
Culoarea i s-a scurs din obraji pe loc.
— Mi-ai umblat în laptop?
— Tu îmi calculai cât costă să mă elimini din viața ta.
— Nu e ce crezi.
— Ba exact asta este.
Radu și-a trecut mâna prin păr, căutând o cale de ieșire din propriile explicații.
— Ascultă… lucrurile erau complicate…
— Nu, Radu. Tu erai complicat. Eu doar aveam încredere în tine.
A încercat să rostească ceva, dar cuvintele nu se mai aliniau.
Mariana s-a ridicat încet.
— Știi ce e cel mai trist? Nu că ai pe altcineva. Ci că ai uitat complet cine a ținut casa asta în picioare cât timp tu construiai „afacerea”.
O resto si pe aver rig
