„Sub dușumeaua atelierului vechi din spatele casei este tot ce n-am avut curajul să trec în testament.”
Am recitit fraza de trei ori, ca și cum la a patra oară ar fi devenit mai ușor de dus.
Mâinile îmi tremurau.
Avocatul încă stătea în prag.
— Știa că veți avea nevoie de timp, a spus cu glas scăzut. Mi-a cerut să nu vă însoțesc.
Am ridicat ochii spre el.
— Ce e acolo?
A clătinat din cap.
— N-am idee. Și nici n-am avut voie să întreb.
După ce a plecat, am rămas singur în bucătărie, cu cutia metalică așezată pe masă și cu senzația ciudată că doamna Radu încă îmi vorbea, de undeva, dintre lucrurile ei.
Atelierul se afla în spatele casei. O încăpere mică, plină de unelte vechi, ghivece și toate acele obiecte pe care ea refuza să le arunce.
O resto si pe aver rig
