Nicio urmă de vinovăție. Nicio ezitare.
În Mariana s-a așezat ceva rece și limpede. Nu mai era furie. Era claritate.
După ce copiii au plecat la școală, a format numărul Alinei, sora ei.
— Poți să vii puțin pe la mine?
Tonalitatea a spus tot. În mai puțin de o oră, Alina stătea la masa din bucătărie.
Mariana i-a împins un tabel. Cuvintele s-au oprit pe buzele Alinei.
— Doamne… omul ăsta chiar și-a făcut planul complet.
— Cred că are pe altcineva.
— „Cred”?
Mariana i-a întors laptopul. Alina a citit un nume și o adresă.
— În același bloc?!
Mariana a încuviințat din cap.
— Nu știu de cât timp.
Alina a închis încet laptopul, ca pe o cutie care nu trebuia deschisă niciodată.
— Și ce vrei să faci?
Mariana a privit spre geam. Afară, ploaia începea mărunt, ca o bătaie discretă în pervaz.
— Nu vreau să mă mai rog de nimeni să mă lase în propria casă.
În zilele următoare, nu i-a spus nimic lui Radu. Dar a reînceput să facă exact ceea ce făcea înainte să fie redusă la eticheta de „soție care nu produce bani”.
O resto si pe aver rig
