Solul de acoperire trebuie să fie umed ca un burete stors. Îl strângi în pumn; stă legat, dar nu curge apă. Îl întinzi în strat uniform. Dacă pui prea gros, întârzii fructificarea. Dacă pui prea subțire, se usucă repede. După ce îl pui, nu îl bălăcești. În primele zile pulverizezi fin, scurt, repetat, ca să nu faci crustă.
Apoi schimbi regimul. Scazi temperatura și începi aerisirea. Aici apare altă capcană: oamenii aerisesc mult, dar usucă stratul de acoperire. În practică, aerisești scurt și des, nu lung și rar. În paralel, menții umiditatea ridicată cu pulverizare fină și cu tăvi cu apă. Dacă stratul de acoperire se crapă, ai pierdut startul valului.
Când apar primii „ace” albi, nu te bucuri prea devreme și nu dai apă direct pe ei. Picăturile pe primordii îi pătează și îi opresc. Uzi doar între rânduri, fin, ca ceață, sau uzi pereții și podeaua ca să ridici umiditatea. Dacă vezi pete galbene sau luciu lipicios, ai udare prea agresivă sau ventilație proastă.
La recoltare, regula simplă este să nu rămână „ciot”. Nu tai, nu lași resturi în pământ. Îi răsucești ușor și scoți tot piciorul. Gaura o umpli cu puțin sol de acoperire, apoi pulverizezi ușor. Dacă lași resturi, ele putrezesc și atrag bacterii.
Valurile vin în serii. După primul val, nu abandonezi. Menții umiditatea, aerisirea, temperatura. Mulți strică tot aici: ori usucă substratul, ori îl inundă. Între valuri, stratul trebuie să rămână umed constant, nu ud.
O resto si pe aver rig
