Vorbele ei mi-au rămas în minte. Nu știu de ce, dar am simțit că femeia asta a apărut acolo ca un semn. Poate trimis chiar de cea pe care o pierdusem.
După câteva clipe, a zâmbit trist și s-a îndepărtat printre cruci. Am vrut să-i cer numele, dar ploaia a acoperit totul. Când m-am uitat din nou, dispăruse.
Am rămas singur, cu palmele ude și inima strânsă. M-am aplecat din nou și am șters ultima pată de pe piatră. Atunci am văzut ceva ciudat: printre picături, pe piatra rece, apăreau niște urme — ca și cum cineva ar fi trasat cu degetul un cerc mic și o inimă în mijloc.
Am clipit, crezând că mi se pare. Dar simbolul era acolo. M-am aplecat și am atins piatra. Era caldă.
În acel moment am simțit un fior, dar nu de teamă, ci de pace. Ca și cum cineva m-ar fi mângâiat ușor pe umăr. M-am ridicat, am privit spre cer și am șoptit:
— Mulțumesc…
Când am ajuns acasă, mireasa mea pregătea buchetul de nuntă. Mi-a zâmbit când m-a văzut ud leoarcă.
O resto si pe aver rig
