Am simțit o nevoie neașteptată să vorbesc. I-am povestit tot: cum am iubit, cum am pierdut, cum am crezut că n-o să mai pot trăi. Ea asculta în tăcere, fără să mă întrerupă, cu privirea pierdută pe piatra funerară.
— Știți, a spus ea după o vreme, oamenii dragi nu mor cu adevărat. Doar pleacă puțin mai devreme. Dar când cineva găsește curajul să iubească din nou, sufletul lor se bucură acolo sus.
O resto si pe aver rig
