În multe familii, părinții aleg să sprijine cuplul la început de drum oferind o locuință. Întrebarea apare inevitabil când relația ajunge într-un punct de ruptură: ce se întâmplă cu casa primită la căsătorie atunci când are loc divorțul? Răspunsul depinde de modul în care imobilul a intrat în patrimoniul soților, de actele semnate și de regimul matrimonial ales sau, în lipsa unei convenții, de regimul legal.
Ce spune legea: bun comun vs. bun propriu
În lipsa unui contract matrimonial, soții se află de regulă sub regimul comunității legale. Asta înseamnă că bunurile dobândite în timpul căsătoriei din veniturile comune sunt, în principiu, comune. Există însă importante excepții, iar una dintre cele mai frecvente privește darurile familiei: bunurile primite prin donație sau moștenire de către unul dintre soți sunt, în mod obișnuit, bunuri proprii.
Aplicând această regulă, casa dăruită de părinți rămâne, în cele mai multe cazuri, a soțului menționat în actul de donație și nu se împarte la divorț. Dacă însă părinții au donat către ambii soți (sunt trecuți amândoi ca donatari), imobilul intră în patrimoniul comun și se supune partajului.
Contează mult actul de dobândire: dacă e vorba de un contract de donație către un singur soț, vorbim de bun propriu; dacă actul indică ambii soți, vorbim de bun comun. Faptul că locuința a fost folosită de întreaga familie sau că pe facturi apare numele celuilalt soț nu schimbă, în sine, natura juridică stabilită prin actul de dobândire.
O resto si pe aver rig
