Apoi mergi la notar. Nu la „cineva care știe”, nu la vecin, nu la primărie ca să întrebi vag. Notarul îți spune ce succesiuni trebuie deschise, cine trebuie chemat, ce acte lipsesc și dacă se poate merge pe procedură notarială. Dacă moștenitorii se înțeleg, treaba poate fi rezolvată mai repede. Dacă nu se înțeleg, urmează instanța.
După succesiune, mergi la cadastru. Ai nevoie de o persoană autorizată care măsoară terenul și construcțiile, întocmește documentația cadastrală și o depune pentru recepție și înscriere în cartea funciară. Aici pot apărea diferențe între acte și realitate: teren mai mare sau mai mic, gard mutat, casă extinsă fără acte, anexă nedeclarată, drum intrat peste proprietate sau vecin care ocupă o bucată.
Abia după ce ai succesiune, cadastru și intabulare, casa devine mult mai ușor de vândut, renovat, ipotecat, transmis copiilor sau folosit în acte cu furnizorii. Nu înseamnă că toate problemele dispar, dar ai teren solid. Nu mai stai cu casa „pe vorbe”.
Pentru cine locuiește într-o casă bătrânească fără acte, cel mai prost lucru este să aștepte. Actele nu se simplifică odată cu timpul. Dimpotrivă. Mor moștenitori, se pierd certificate, pleacă rude în străinătate, apar nepoți care nu se cunosc între ei, se schimbă garduri, se degradează casa, iar costurile cresc.
O resto si pe aver rig
