În multe sate, casa părintească există mai mult „după știința tuturor” decât după acte. Acolo s-a născut familia, acolo au trăit părinții, acolo s-au făcut nunți, pomeni și împărțeli vorbite la poartă. Dar când cineva vrea să vândă, să renoveze serios, să treacă lumina pe numele lui sau să lase casa mai departe copiilor, povestea se oprește brusc la dosar.
Casa bătrânească fără acte nu este o raritate. Este una dintre cele mai întâlnite probleme din mediul rural. Părinții au murit, succesiunea nu s-a făcut. Terenul apare în registrul agricol, dar nu este intabulat. Casa figurează la impozit, dar nu apare clar în cartea funciară. Un frate locuiește acolo de 20 de ani, altul e plecat în Italia, al treilea spune că „și eu am dreptul meu”. De aici încep blocajele.
Problema trebuie spusă simplu: faptul că plătești impozit pe o casă nu te face automat proprietar deplin în acte. Faptul că locuiești acolo de ani de zile nu înlocuiește succesiunea. Faptul că toți vecinii știu că „a fost casa părinților tăi” nu ajunge la notar, la bancă, la furnizorul de curent sau la cumpărător.
O resto si pe aver rig
