— Nu am vrut să fie așa.
— Dar așa a fost — a spus bunicul simplu, fără reproșuri frizând acuzația.
Liniștea din încăpere a devenit apăsătoare, ca înaintea unei furtuni care nu izbucnește, dar se simte în fiecare colț.
După câteva clipe, bunica a vorbit pentru prima dată în acea seară, vocea ei blândă rupând tensiunea.
— Andrei, dacă mâine ai pleca, unde te-ai muta?
Am clipit, surprins de întrebare.
— Nu știu.
— Eu știu — a răspuns bunicul.
Toți au întors capul spre el, curioși și neliniștiți în același timp.
— În apartamentul meu.
Tata s-a încruntat, ridicând vocea între confuzie și protest:
O resto si pe aver rig
