— Bunicule…
— Lasă-mă să termin.
S-a uitat drept la mine, ca și cum ar fi vrut să-mi dea înapoi o parte din viață pe care o cedasem altora.
— Un an în care să strângi bani. Un an în care să te gândești la viitorul tău, nu la problemele tuturor celorlalți.
Mama a izbucnit în lacrimi din nou, vocea ei pierdută între durere și teamă.
— O să creadă că nu-l iubim.
Bunicul a oftat adânc.
— Nu. Va înțelege că iubirea nu înseamnă să ceri mereu și să oferi tot mai puțin.
Pentru prima dată în acea seară, Claudia a rămas complet tăcută.
Poate pentru că și ea începuse să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă.
Poate pentru că îi epuizaseră argumentele.
Poate pentru că, în sfârșit, cineva pusese în cuvinte ceea ce toți evitau de ani de zile.
După cină, pe măsură ce invitații părăseau casa, mama m-a oprit la ușă.
O resto si pe aver rig
