Avea ochii roșii, semn al nopții grele dinainte.
— Îmi pare rău.
Am rămas nemișcat, incapabil să știu cum să primesc scuzele astea.
— Pentru ce?
— Pentru că ne-am obișnuit să ne bazăm pe tine.
Nu era o scuză perfectă. Nu ștergea anii în care mă sacrificasem. Dar era adevărul, simplu și greu.
Iar uneori adevărul este singurul loc de unde poți începe să repari ceva.
O lună mai târziu m-am mutat.
Bunicul a venit personal să mă ajute cu cutiile, cu aceeași mâhnire caldă din privire.
Când am terminat, s-a așezat pe canapea și a privit apartamentul nou cu ochii lui de om care cunoaște valoarea lucrurilor simple.
— Cum te simți?
M-am uitat în jur.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
