Ani întregi îmi amânasem viața.
Refuzasem ieșiri cu prietenii.
Renunțasem la vacanțe.
Am amânat cursuri profesionale pe care le doream.
Toate astea pentru că, la sfârșitul fiecărei luni, o parte semnificativă din salariul meu dispărea.
Iar eu mă convingeam că asta înseamnă să fii un fiu devotat.
Bunicul s-a întors spre tata, ținându-și privirea în ochii lui.
— Câți bani a plătit Andrei în ultimii șase ani?
Tata nu a răspuns; tăcerea lui spunea mai mult decât orice cifră.
— Eu am făcut calculul — a continuat bunicul. — Aproape 290.000 de lei.
Tăcerea a devenit totală. Toți am rămas fără cuvinte.
Chiar și eu, care nu mă gândisem niciodată la suma totală.
Mama a început să plângă, lacrimile curgându-i fără control.
— Nu am vrut să fie așa.
— Dar așa a fost — a spus bunicul simplu, fără reproșuri frizând acuzația.
Liniștea din încăpere a devenit apăsătoare, ca înaintea unei furtuni care nu izbucnește, dar se simte în fiecare colț.
După câteva clipe, bunica a vorbit pentru prima dată în acea seară, vocea ei blândă rupând tensiunea.
O resto si pe aver rig
