„Niciodată”, a spus. „Niciodată nu meriți să fii călcat în picioare.”
Au urmat luni grele. Procese. Drumuri lungi și obositoare. Ședințe de terapie în care cuvintele au trebuit scoase la lumină, spălate, așezate la loc. Vindecarea a mers încet, ca o iarnă care se lasă convinsă pas cu pas să plece.
Dar, treptat, Ana a învățat să zâmbească din nou. La început, timid, apoi tot mai firesc, ca o lumină care se obișnuiește din nou cu propria strălucire. Pașii ei s-au îndreptat, umerii s-au eliberat, iar privirea a început să caute nu doar trecutul, ci și ceea ce vine mâine.
Iar Mihai a înțeles, prea târziu, o lecție simplă, care nu se predă în birouri cu pereți de sticlă:
Poți să ai bani, putere și o vilă mare — dar când calci pe cineva, s-ar putea să calci pe copilul cuiva. Iar atunci, inevitabil, vine nota de plată.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
