Minutele au trecut în ritmul sacadat al autobuzului. Tânăra a început să se simtă ușor stânjenită. Se întreba dacă făcuse ceva greșit sau dacă femeia ar fi vrut să-i spună ceva. Acea atenție tăcută o neliniștea, dar în același timp o emoționa. Simțea că între ele se crease ceva, deși niciuna nu rostise aproape nimic.
Gestul neașteptat de dinaintea coborârii
Când autobuzul s-a apropiat de stația la care bătrâna urma să coboare, aceasta s-a ridicat încet, sprijinindu-se de scaun. A făcut câțiva pași pe culoar și s-a oprit lângă femeia însărcinată.
Fără explicații și fără să atragă atenția celor din jur, i-a strecurat ceva în buzunar. Mișcarea a fost discretă, aproape imposibil de observat. Apoi s-a apropiat ușor de ea, ca și cum ar fi vrut să-i lase un mesaj pe care cuvintele nu l-ar fi putut cuprinde.
Totul a durat doar o clipă. Dar unele clipe au o greutate pe care timpul nu o șterge. În aglomerația aceea, între zgomotul ușilor, pașii grăbiți și murmurul orașului, gestul bătrânei a rămas suspendat, ca o mică dovadă că bunătatea poate apărea acolo unde nimeni nu se așteaptă
O resto si pe aver rig
