Bancnotele au început să curgă. Inima îmi bătea în urechi în timp ce număram. O sută. Cinci sute. O mie. Când am ajuns la ultima bancnotă, mâinile îmi tremurau.
16.500 de lei.
Fiul meu — copilul meu de doar 13 ani — ascunsese mai mulți bani decât aveam eu în cont.
De unde îi luase?
Am rămas pe marginea patului, cu banii în mână, simțind cum mi se strânge stomacul. Mintea mi-a fugit imediat la cele mai urâte scenarii. Oare fura? Oare făcea ceva ilegal? Era băgat într-un anturaj periculos?
Rareș era un copil bun. Blând, isteț, cu suflet mare — întocmai ca Adrian. Dar disperarea îi poate împinge pe oameni în locuri unde nu s-ar fi imaginat. Și știam prea bine cât ne chinuim.
Suspiciunea
Seara, la macaroane cu brânză, mă pregăteam să-l întreb. Dar a vorbit el primul.
„Mami, mâine după școală mă duc la ziua lui Teo”, zice el, prea degajat. „O să ajung mai târziu acasă. Zice că fac și piscină și tatăl lui pune mici și cârnăciori.”
Un nod mi-a strâns stomacul. Replica lui suna… repetată.
„Așa? Și la ce oră e petrecerea?”
„După școală. La el acasă. Am mai fost. E aproape de școală.”
Am zâmbit, i-am mângâiat părul și m-am dus direct în camera mea. Cu telefonul în mână, am sunat-o pe mama lui Teo.
„O petrecere? Nicoleta, ziua lui Teo e abia luna viitoare”, mi-a spus ea surprinsă. „Încă nici n-am stabilit ce facem.”
„Și mâine nu e nimic? Poate a înțeles Rareș greșit.”
„Nu, sigur nu avem nimic mâine.”
Când am închis telefonul, știam deja ce aveam de făcut: să-mi urmăresc copilul.
O resto si pe aver rig
