Nu cu patronul.
Cu Mariana.
Domnul Dinu încerca să zâmbească.
— Sigur… Mariana este o fostă angajată…
Directorul l-a întrerupt.
— Exact.
Fostă.
Din câte am înțeles, concediată astăzi.
A urmat o liniște apăsătoare.
Directorul s-a întors spre mine.
— V-am urmărit cariera.
Am văzut cum funcționează această companie.
Și am luat o decizie.
Mi-a întins un plic.
Înăuntru era o ofertă de angajare.
Salariul era aproape dublu față de cel pe care îl avusesem.
— Dorim să conduceți departamentul administrativ după preluare.
Am rămas fără cuvinte.
— Eu?
— Da.
Pentru că firmele nu sunt construite doar de oamenii care apar în fotografii.
Sunt construite de cei care vin primii și pleacă ultimii.
Domnul Dinu a intervenit imediat.
— Mariana… poate am fost prea dur.
Putem discuta.
Am zâmbit pentru prima dată în ziua aceea.
— Nu.
Nu mai avem ce discuta.
Mi-ați spus că sunt prea bătrână.
Cred că sunt suficient de matură încât să aleg unde vreau să lucrez.
Trei luni mai târziu, compania a fost cumpărată.
Domnul Dinu a rămas doar consultant pentru o perioadă scurtă.
Noua conducere a început să reorganizeze totul.
În prima ședință, domnul Stoica s-a ridicat și a spus:
— Înainte să vorbim despre cifre, vreau să fac un lucru.
S-a uitat spre mine.
— Mariana, fără oameni ca dumneavoastră, nicio companie nu rezistă cincisprezece ani.
Toți colegii s-au ridicat în picioare și au început să aplaude.
O resto si pe aver rig
