Ea a zâmbit.
— N-am crezut niciodată că ai venit pentru casă.
— Nu. Am venit pentru că mi-am dat seama că aveam totul… și, totuși, îmi lipsea singurul loc unde puteam fi doar Victor.
Ana i-a prins mâna.
— Atunci să nu mai treacă alți treizeci de ani.
El a strâns-o în brațe.
Pentru prima dată după foarte mult timp, nu se mai simțea un om important.
Se simțea doar un frate care, în sfârșit, se întorsese acasă.
O resto si pe aver rig
