Își amintește și cine i-a fost alături.

Își amintește cine i-a ținut mâna înainte de intervenție.

Cine i-a șters lacrimile fără să spună prea multe.

Cine a avut curajul să rămână atunci când era cel mai greu.

Boala nu îi definește pe oameni.

Ea doar scoate la lumină adevăruri pe care, în vremuri bune, nu le observăm.

Ne arată cine iubește cu adevărat.

Cine rămâne.

Cine pleacă.

Și cine găsește puterea să spună: „Nu pot să-ți iau durerea, dar pot să merg alături de tine.”

Nimeni nu ar trebui să fie judecat pentru cicatricile sale, pentru lipsa părului după tratament, pentru oboseala pe care o poartă în privire sau pentru faptul că nu mai poate face tot ceea ce făcea odinioară.

În spatele fiecărui pacient există o poveste.

Există vise amânate.

Există copii care îl așteaptă acasă.

Există părinți care se roagă în fiecare noapte.

Există oameni care încearcă să zâmbească doar pentru a nu-i speria pe cei dragi.

Uneori spun „Sunt bine”, deși îi doare fiecare pas.

Nu pentru că nu suferă.

Ci pentru că nu vor să devină o povară pentru ceilalți.

Dacă ai lângă tine pe cineva care trece printr-o boală, nu aștepta să găsești cuvintele perfecte.

O resto si pe aver rig