— „Nu pleacă nimeni încă.”
Toți se întoarseră.
Lângă gardul terenului, un bărbat în palton gri, cu o mapă sub braț, stătea drept. Fără uniformă. Nici polițist, nici trecător întâmplător. În privirea lui obosită se vedea felul cuiva care știe finalul înainte ca ceilalți să priceapă începutul.
Maiorul îl recunoscu pe loc.
Pentru prima oară în acea dimineață, expresia ei se schimbă.
— „Dumneavoastră aici?”
Bărbatul se apropie încet și deschise mapa. Scoase fotografii, copii de rapoarte și transcrieri de convorbiri.
— „Operațiunea nu era doar despre cei doi agenți”, spuse el. „Ei erau doar capătul firului.”
Privirea tânărului polițist se ridică brusc.
În ochii lui apăru ceva straniu: nu numai teamă, ci recunoaștere.
Omul în palton gri continuă fără grabă:
— „În ultimele luni, plângerile împotriva lor au dispărut din sistem. Martorii s-au răzgândit. Filmările s-au șters. Dosarele s-au închis înainte să fie deschise. Cineva i-a protejat.”
Mulțimea amuți din nou.
Un ofițer de la securitatea internă întrebă cu glas scăzut:
— „Cine?”
Bărbatul nu răspunse pe loc. Se întoarse spre mașina de poliție parcată lângă teren și arătă către camera de bord.
— „Acolo e răspunsul.”
Un tehnician deschise laptopul și conectă rapid sistemul video al mașinii. Toți se așteptau la momentul reținerii. Însă înregistrarea începea cu douăzeci de minute mai devreme.
Pe ecran, cei doi agenți stăteau în autospecială, înainte să coboare. Râdeau, comentau despre femeia în trening roșu. Apoi sună telefonul unuia dintre ei.
O resto si pe aver rig
