Vocea de la celălalt capăt era perfect limpede.
— „E singură?”
— „Da.”
— „Provocați-o. Dacă reacționează, o luați. Dacă filmează cineva, spuneți că v-a insultat.”
Un murmur indignat străbătu mulțimea.
Maiorul rămase nemișcată.
Pentru că acea voce nu era a unui necunoscut.
Era vocea comandantului secției.
Omul care, cu două săptămâni în urmă, semnase ordinul prin care ea primise misiunea aceasta sub acoperire.
Preț de câteva clipe, nimeni nu mai respiră.
Apoi, una dintre mașinile negre aprinse girofarurile. Nu spre cei doi agenți. Ci în direcția clădirii secției, aflate la câteva străzi distanță.
Tânărul polițist cedă.
— „Nu trebuia să se afle! Noi doar am făcut ce ni s-a spus!”
Această frază a cântărit mai mult decât orice probă.
Maiorul se apropie de el.
— „Exact asta voiam să aud.”
Omul în palton gri îi întinse un mic dispozitiv negru. Nu era telefon. Nici o cameră obișnuită.
O resto si pe aver rig
