Această prevedere schimbă situația actuală. În prezent, școlile pot stabili reguli privind ținuta elevilor prin regulamentul propriu, iar părinții au obligația să asigure o ținută decentă copilului. Elevii au, la rândul lor, obligația de a avea un comportament civilizat și o ținută decentă în unitatea de învățământ. Nu există însă o regulă națională care să impună uniforma în toate școlile de stat.
Proiectul merge mai departe și propune ca uniforma să nu devină o povară financiară pentru familiile vulnerabile. Elevii din familii cu venituri reduse ar urma să beneficieze de gratuitate sau de subvenții pentru cumpărarea uniformei. Sprijinul ar urma să fie calculat în funcție de venitul pe membru de familie, raportat la Indicatorul Social de Referință, și de numărul de copii din familie.
Cheltuielile ar putea fi suportate din bugetele consiliilor județene, ale consiliilor locale, ale Consiliului General al Municipiului București, precum și din fonduri externe nerambursabile. Practic, autoritățile locale ar urma să aibă un rol important în aplicarea măsurii, mai ales acolo unde sunt mulți copii din familii cu venituri mici.
Pentru părinți, întrebarea imediată este simplă: cine plătește uniforma? Proiectul încearcă să răspundă prin acest mecanism de gratuitate sau subvenționare, dar rămân detalii importante de stabilit. Nu este clar încă ce sumă va fi acoperită, câte piese ar intra într-un set, cine va alege furnizorii și ce se întâmplă dacă uniforma se deteriorează sau copilul crește și are nevoie de altă mărime în timpul anului.
Aici se va vedea diferența dintre o idee bună pe hârtie și o măsură aplicabilă în viața reală. O uniformă nu înseamnă doar o cămașă și o emblemă. Înseamnă costuri, stocuri, mărimi, materiale, spălare, înlocuire și reguli clare. Dacă aceste lucruri nu sunt stabilite simplu, măsura poate ajunge să creeze alte tensiuni între școală, părinți și autorități.
O resto si pe aver rig
